Noi certificări profesionale pentru auditorii interni din sectorul public

Vin, 11/04/2025 - 15:58 |

11 aprilie 2025, Chișinău - La Ministerul Finanțelor a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor de calificare profesională pentru auditori interni din sectorul public. Aceste certificate sunt acordate persoanelor care au demonstrat un nivel solid de cunoștințe în domeniul auditului intern, prin promovarea cu succes a examenelor aferente celor trei etape prevăzute în Programul de instruire.

Cu prilejul acestui eveniment, auditorii interni au fost felicitați de ministra Finanțelor, Victoria Belous, și de Secretara de stat, Alina Certan, responsabilă de coordonarea politicii în domeniul controlului financiar public intern. Conducerea ministerului le-a transmis urări de succes în parcursul lor profesional și i-a încurajat să își exercite atribuțiile cu integritate, responsabilitate și dedicare. Totodată, au apreciat efortul depus pentru obținerea certificării și au subliniat că Ministerul Finanțelor rămâne un partener de încredere, deschis în sprijinirea activității lor și a dezvoltării continue în domeniu.

Menționăm că, certificarea profesională în domeniul auditului intern în sectorul public este gestionată de către Ministerul Finanțelor cu scopul de a îndeplini cerințele referitoare la competențele și aptitudinile necesare pentru exercitarea atribuțiilor de auditor intern. Aceasta presupune instruirea și evaluarea competențelor profesionale în domeniu, iar procesul de certificare este structurat pe trei etape de complexitate progresivă: nivel de bază, nivel intermediar și nivel avansat.