Astăzi, 9 august 2021, prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița l-a prezentat echipei Ministerului pe noul ministru al finanțelor, Dumitru Budianschi. În debutul ceremoniei de prezentare, prim-ministrul, Natalia Gavrilița l-a felicitat pe dl. Budianschi cu prilejul numirii în funcție și i-a urat succes în îndeplinirea tuturor atribuțiilor de înaltă responsabilitate, în vederea obținerii rezultatelor pe care le așteaptă cetățenii. “Noi trebuie să eficientizăm cheltuielile publice, să îmbunătățim executarea bugetului, să majorăm fondurile de absorbție pentru infrastructură. Avem...
Română
În perioada ianuarie – iulie 2021, la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 41 miliarde lei, fiind în creștere cu 6,9 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 44,6 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 6,2 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,6 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 9,3 miliarde lei. Totodată, veniturile bugetului de stat,...
Română
Informația privind repartizarea si finanțarea mijloacelor din Fondul de rezervă al Guvernului pentru perioada ianuarie - iulie 2021
Română
Informația privind repartizarea si finanțarea mijloacelor din Fondul de intervenție al Guvernului pentru perioada ianuarie - iulie 2021
Română
De la lansarea Programului de stat “Prima Casă” până în prezent au fost procurate 6563 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,42 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,71 miliarde lei. Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului, constituie 60,7 milioane lei. Din numărul total al beneficiarilor, 4466 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat, dintre care, 1042 persoane în cadrul...
Română
Comunicat privind rezultatele licitaţiei din 04.08.2021
Română
Comunicat privind rezultatele licitaţiei din 03.08.2021
Română
Proiectul Ordinului MF cu privire la modificarea unor ordine ale MF
Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 3,39 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,69 miliarde lei. Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului, constituie 60,7 milioane lei. Din numărul total al beneficiarilor, 4477 de persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat. Din cei 6517 beneficiari, 4480 sunt familii, iar 2037 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,4 ani. Valoarea...
Română



