Peste 100 de participanți iau parte la instruirile pentru antreprenorii începători din raioanele Ialoveni, Hîncești, Cimișlia și Strășeni

Marți, 09/12/2025 - 11:30 |

9 decembrie 2025 – Astăzi, la Ialoveni, au demarat instruirile destinate antreprenorilor începători, organizate de Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu Proiectul Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea în UE, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal și P.P. Monitorul Fiscal FISC.md. Activitățile se desfășoară în perioada 9 –12 decembrie 2025.

La deschiderea evenimentului au participat directoarea Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban, directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie, înaltul consilier UE în domeniul politicii fiscale și vamale, Rosario de Blasio, precum și directoarea Monitorului Fiscal, Rodica Musteața-Staci. Oficialii au încurajat participanții să fie activi și să adreseze întrebări, astfel încât orice neclaritate să fie pe deplin clarificată. Totodată, aceștia au subliniat importanța programului, care contribuie la creșterea gradului de informare a antreprenorilor și la dezvoltarea unui mediu de afaceri mai competitiv și mai bine pregătit pentru provocările pieței.

Pe parcursul celor patru zile de instruire, specialiștii vor explica participanților aspecte esențiale precum:

- obligațiile fiscale ale unei afaceri nou-lansate;

- ținerea corectă a evidenței contabile și perfectarea documentelor contabile;

- proceduri legate de export, import și operațiuni vamale;

- participarea la achiziții publice;

- alte subiecte importante pentru administrarea eficientă a unei întreprinderi.

Evenimentul reprezintă cea de-a patra rundă a programului de instruiri dedicate antreprenorilor aflați la început de drum, precum și persoanelor care intenționează să lanseze o afacere.

Programul de instruire pentru Start up-eri a fost lansat în luna martie a acestui an și a fost deja organizat la Chișinău, Bălți și Cahul, reunind peste 300 de participanți. Inițiativa consolidează sprijinul oferit de autorități și parteneri, creând oportunități reale de dezvoltare pentru tinerii antreprenori.

Înregistrarea video de la deschiderea evenimentului poate fi urmărită mai jos: 

Programului de instruire pentru START UP-eri din raioanele Ialoveni, Hîncești, Cimișlia și Strășeni