Ministrul Andrian Gavriliță a avut o întrevedere cu Ambasadorul Japoniei în Moldova, Kazuyuki Takeuchi

Jo, 23/04/2026 - 16:40 |

23 aprilie 2026, Chișinău - Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, s-a întâlnit astăzi cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, E.S. Kazuyuki Takeuchi. Oficialii au discutat despre oportunitățile de extindere a cooperării moldo-nipone și au remarcat relațiile de prietenie dintre cele două țări. 

Ministrul Gavriliță a subliniat sprijinul constant oferit de Japonia Republicii Moldova de-a lungul anilor, în mai multe sectoare importante.

La rândul său, Ambasadorul Japoniei a reafirmat disponibilitatea țării sale de a continua susținerea pentru dezvoltarea Republicii Moldova, inclusiv în parcursul european, menționând și interesul companiilor japoneze pentru investiții pe piața locală. 

Referindu-se la interesul partenerilor străini pentru investiții, ministrul a evidențiat că atragerea investițiilor și crearea unui mediu favorabil pentru acestea reprezintă o prioritate.

Relațiile diplomatice între Republica Moldova și Japonia au fost stabilite în anul 1992.