Conceptul noului sistem informațional e-Achiziții, discutat în cadrul Platformei Naționale pentru Achiziții

Vin, 20/03/2026 - 17:46 |

Ministerul Finanțelor (MF) a găzduit ședința Platformei Naționale pentru Achiziții Publice (PNAP), în cadrul căreia au fost prezentate conceptul noului Sistem informațional de achiziții publice e-Achiziții, precum și inițiativa legislativă privind implementarea facturării electronice în acest domeniu.

În deschiderea ședinței, secretara de stat a MF, Elena Grumeza, a subliniat că aceste inițiative reprezintă pași importanți în alinierea la standardele UE, sporirea transparenței și gestionarea responsabilă a banului public. Totodată, digitalizarea va contribui la reducerea birocrației, diminuarea riscurilor de corupție și îmbunătățirea calității datelor, deși presupune și provocări ce necesită o abordare atentă.

Wojciech Paczynski, manager de program în cadrul Delegației UE, a menționat că implementarea noului sistem va contribui la creșterea eficienței și la valorificarea mai bună a banilor publici.

La rândul său,  Carolina Ungureanu, vicedirectoare la IDIS „Viitorul”, a evidențiat că succesul sistemului depinde nu doar de componenta tehnică, ci și de modul în care acesta va fi implementat, utilizat și monitorizat.

Sergiu Căinăreanu, șeful Direcției politici în domeniul achizițiilor publice din cadrul MF, a precizat că noul sistem este conceput ca o soluție modernă, aliniată la standardele internaționale, menită să eficientizeze procesul de achiziții publice.

Potrivit Liliei Radul, consultantă principală în cadrul aceleiași direcții, proiectul de lege privind facturarea electronică reglementează utilizarea facturii electronice în contractele de achiziții publice, inclusiv pentru plătitorii și neplătitorii de TVA, în conformitate cu standardele europene.

În cadrul evenimentului, experții IDIS „Viitorul”, Diana Enachi și Vadim Țurcan, au prezentat o notă analitică asupra conceptului, care evidențiază deficiențele sistemului actual și propune digitalizarea întregului ciclu al achizițiilor – de la planificare și bugetare până la contractare, facturare, plăți și monitorizare.

Membrii PNAP au salutat inițiativa, subliniind importanța consultării continue cu autoritățile, mediul de afaceri și societatea civilă pentru dezvoltarea unui sistem eficient, transparent și aliniat la bunele practici europene.