Jo, 06/04/2023 - 18:11 |

În această săptămână, dna ministră Veronica Sirețeanu și șeful Direcției management instituțional, Iuri Pașinschi, au avut o întrevedere cu experții proiectului „EU4GenderEquality: Serviciul de Asistență pentru Reformă”, dl Andrei Petroia și dna Angela David. Proiectul „EU4GenderEquality: Serviciul de Asistență pentru Reformă” oferă guvernelor asistenţă cu privire la modul de promovare a egalităţii de gen, abilitării femeilor prin abordarea integratoare a dimensiunii de gen în noile legi, strategii, programe şi alte documente prin analize și consiliere de specialitate cu privire la egalitatea...
Română
Mie, 05/04/2023 - 13:34 |

Un număr de 8110 persoane și-au procurat o locuință prin Programul „Prima Casă”, de la lansarea acestuia până în prezent. Pentru procurarea locuințelor, băncile comerciale au acordat în total credite în valoare de 4,43 miliarde de lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 2,06 miliarde de lei. Din cei 8110 beneficiari, 5567 sunt familii, iar 2543 - tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,5 ani. Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul programului constituie 60,93 m.p., iar valoarea acestora 640,51 de mii de lei. Din numărul total al...
Română

Proiectul HG pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate implementării proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”

Marți, 04/04/2023 - 11:09 -- marusic
Marți, 04/04/2023 - 10:18 |

Stimați contabili și auditori din sectorul public și sectorul privat, Cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua Contabilului și Auditorului, marcată astăzi, 4 aprilie, conducerea Ministerului Finanțelor Vă transmite cele mai sincere felicitări și urări de bine. Vă dorim mari realizări profesionale, împlinirea aspiraţiilor, sănătate, prosperitate şi bucurii în familiile voastre. Succesul şi responsabilitatea să fie prezente mereu în activitatea Dvs., iar imaginea contabilului și auditorului în societatea noastră să corespundă importanţei acțiunilor realizate. Doar datorită implicării și...
Română
Vin, 31/03/2023 - 21:23 |

31 martie 2023, Chișinău – Ministra Finanțelor a avut o întrevedere cu Koen Davidse, directorul executiv al Grupului Băncii Mondiale, care reprezintă constituența din care face parte Republica Moldova în această instituție financiară internațională. Principalul subiect al discuției a vizat asistența oferită de grupul Băncii Mondială țării noastre, făcând referire inclusiv la prioritățile Guvernului și Ministerului. Ministra a susținut că Banca Mondială reprezintă un suport imens pentru Republica Moldova, menționând: “Avem multe proiecte și programe de dezvoltat și implementat în anii ce...
Română
Vin, 31/03/2023 - 19:07 |

La 27 martie curent, Republica Moldova a recepționat 8,4 milioane de lei, contribuția Republicii Cehe la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice. Aceasta va fi utilizată la plata compensațiilor pentru resursele energetice. Guvernul Ceh și-a anunțat intenția de a oferi resursele financiare nerambursabile respective în cadrul Conferinței ministeriale „Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova” desfășurată la 21 noiembrie 2022, la Paris. Fondul de reducere a vulnerabilității energetice a fost instituit începând cu 1 septembrie 2022, de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul...
Română
Vin, 31/03/2023 - 18:18 |

La 29 martie curent, Ministerul Finanțelor de comun cu Proiectul de Asistență Tehnică „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în identificarea și pregătirea proiectelor aferente implementării Acordului de Asociere” (Proiectul PPF) au organizat o sesiune de instruire introductivă dedicată asistenței pentru dezvoltare și ghidării practice privind utilizarea versiunii actualizate a Platformei pentru Gestionarea Asistenței externe (Aid Management Platform - AMP). Sesiunea de instruire a avut ca scop familiarizarea autorităților publice cu versiunea actualizată a platformei AMP, precum și...
Română

Pagini

Abonează-te la Ministerul Finanțelor RSS