În perioada 10–12 martie 2026, o echipă de experți ai Biroului de Asistență Tehnică al Trezoreriei Statelor Unite a efectuat o misiune de lucru în Republica Moldova, în contextul reluării cooperării cu Ministerul Finanțelor și Inspectoratul Control Financiar de Stat (ICFS) privind acordarea asistenței tehnice în domeniul supravegherii bugetare.
Pe parcursul misiunii s-au desfășurat ședințe de lucru comune, cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai ICFS. În cadrul discuțiilor au fost stabilite obiectivele asistenței tehnice, planul de lucru și etapele de implementare, fiind identificate principalele direcții în care expertiza internațională va sprijini dezvoltarea capacităților instituționale ale Ministerului Finanțelor și ale Inspectoratului.
Discuțiile au oferit, de asemenea, oportunitatea unui schimb constructiv de experiență între părți, fiind analizate bune practici internaționale, inclusiv instrumente de performanță și indicatori cheie (KPI), precum și modalități de îmbunătățire a mecanismelor de supraveghere bugetară.
Funcția de supraveghere bugetară, asigurată la nivel național de ICFS, are drept scop sprijinirea unui proces de planificare bugetară mai bine fundamentat și utilizarea eficientă și responsabilă a resurselor publice. În anul 2025, un pas important în consolidarea activității de supraveghere bugetară a fost elaborarea și aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de supraveghere bugetară a ICFS, aprobate prin Ordinul MF nr. 73 din 18 iulie 2025.
Prin dezvoltarea acestei funcții, autoritățile își reafirmă angajamentul de a contribui la o gestionare responsabilă, eficientă și transparentă a finanțelor publice, în sprijinul unei planificări bugetare solide și al utilizării judicioase a fondurilor publice.



