Dupa cum demonstreaza extinderile precedente ale UE, aderarea la UE reprezinta un proces îndelungat si complicat de ajustare a tuturor domeniilor interne ale statelor candidate la principiile, valorile si standardele UE. Doar în acest caz integrarea ulterioara a noilor tari membre nu va avea pentru ele consecinte dureroase si nu va afecta integritatea sistemului european. Pentru a orienta statele candidate asupra reformelor care trebuie îndeplinite în vederea aderarii la UE, Uniunea a stabilit cîteva criterii de aderare. Criteriile obligatorii pentru aderarea la Uniunea Europeana formalizate la summitul de la Copenhaga sunt urmatoarele [Tratatul asupra UE, art. 49]:
- Criteriul politic: existenta unor institutii stabile, care ar fi garante ale democratiei, suprematia legii, drepturile omului si protectia minoritatilor. Acest criteriu a fost desfasurat mai târziu în Tratatul de la Amsterdam, declarându-se ca „Uniunea este fondata în baza conditiilor de libertate, democratie, respectarea drepturile omului si a libertatilor fundamentale, suprematiei legii, principii care sunt comune pentru toate statele membre” (art.6). Orice stat european care respecta aceste principii poate deveni membru al Uniunii.
- Criteriul economic: existenta unei economii de piata functionale, capabile sa faca fata presiunilor competitive si fortelor de piata din cadrul UE.
- Capacitatea de adoptare integrala a acquis-ului comunitar; aderarea la obiectivele politice, economice si monetare ale UE.
Ulterior la Consiliile Europene, care au urmat celui de la Copenhaga, criteriile de mai sus au fost completate cu înca unul:
Existenta unor structuri administrative si judiciare car vor permite adoptarea si aplicarea acquis-ului comunitar.
Aceasta conditie urma sa asigure ca extinderea Uniunii Europene nu va periclita realizarile Comunitatii si procesul de integrare, convenit la Maastricht.
Consiliul European de la Luxembourg, din decembrie 1997, a decis completarea criteriilor de la Copenhaga cu o noua conditie – capacitatea UE de accepta noi membri, aceasta însemnînd sporirea angajamentului UE în procesul de extindere.
Criteriile expuse la summitul de la Copenhaga vin sa completeze conditia de baza pentru a deveni membru al UE o constituie identitatea europeana, care a fost consacrata prin Tratatul de la Roma din 1958, art. 237 („orice stat european poate deveni membru al Uniunii Europene”).
Îndeplinirea criteriilor de aderare de catre statele candidate este monitorizata de Comisia Europeana, care anual publica Rapoarte de Tara privind succesele înregistrate de statele candidate în acest domeniu.
Conditia înaintata UE:
Capacitatea UE de a absoarbe noii membri si de a mentine, în acelasi timp, procesul de integrare.
- Extinderea nu trebuie sa fie mai costisitoare decât procesul de integrare
- Extinderea nu trebuie sa pericliteze realizarile Comunitatii si procesul de integrare convenit la Maastricht.
Uniunea îsi rezerva dreptul de a decide momentul la care va fi pregatita pentru a accepta noi membri
Criteriile de convergenta reprezinta testul economic de evaluare a stadiului de pregatire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice si Monetare. Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de catre toate tarile membre UE în 1993, si se refera la tintele (target-uri) în domeniul inflatiei, finantelor publice, ratelor dobânzii si cursurilor de schimb. În plus, progresele înregistrate de statele membre si de catre statele candidate privind convergenta spre Uniunea Economica si Monetara sunt evaluate din perspectiva acelorasi criterii de convergenta referitoare la:
- Stabilitatea preturilor: rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni (calculata prin indicele preturilor de consum) nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflatiei din primele trei state cu cele mai reduse nivele ale ratei inflatiei; în plus, ratele inflatiei din tara candidata trebuie sa se dovedeasca a fi sustenabile.
- Finantele publice: pozitia bugetara a unei tari trebuie sa fie sustenabila, respectiv sa nu existe un deficit bugetar excesiv. În particular: (i) deficitul bugetar consolidat al statului nu trebuie sa depaseasca nivelul stabilit în Tratat de 3 la suta din PIB; daca aceasta valoare este depasita, deficitul bugetar trebuie sa fie redus substantial si continuu, catre o valoare apropiata de cea de referinta, sau depasirea valorii de referinta sa fie temporara si exceptionala, si (ii) datoria publica bruta nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB, sau daca are valori mai mari trebuie sa se diminueze semnificativ si sa se apropie de valoarea de referinta într-un ritm satisfacator;
- Ratele dobânzii: Randamentul mediu al titlurilor de stat pe termen lung calculat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 puncte procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele trei state cu cele mai reduse niveluri ale inflatiei;
- Cursurile de schimb: trebuie sa se mentina în marjele de fluctuatie convenite prin mecanismul ratelor de schimb din cadrul ERM al EMS, pentru cel putin 2 ani, fara a se proceda din propria initiativa la deprecierea monedei fata de celelalte monede ale statelor membre.