1. Ministerul Finanţelor (în continuare - Ministerul) este organul central de specialitate al administraţiei publice, care elaborează şi promovează politica unică a Guvernului în domeniul bugetar-fiscal, al formării şi gestionării finanţelor publice, al aplicării pîrghiilor financiare în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă.
2. În activitatea sa, Ministerul se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile Parlamentului, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, precum şi de prezentul Regulament.
3. Ministerul este persoană juridică, dispune de conturi bancare şi trezoreriale, ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi denumirea sa în limba de stat. Pe lîngă aparatul central al Ministerului Finanţelor activează Trezoreria de Stat (cu statut de direcţie generală), constituită din Trezoreria Centrală şi unităţile teritoriale, fără statut de persoană juridică, care dispun de ştampile cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi denumirea lor în limba de stat.
4. În subordinea Ministerului Finanţelor, avînd statut de persoane juridice, activează instituţii publice şi întreprinderi, conform listei aprobate de Guvern.
5. Întru realizarea obiectivelor sale de activitate, Ministerul are următoarele atribuţii de bază:
1) elaborează actele normative ce reglementează sistemul şi procesul bugetar, impozitarea şi evidenţa contabilă;
2) întocmeşte prognoze pe termen mediu şi lung ale resurselor financiare ale statului şi soluţii de reformă în domeniul finanţelor publice, elaborează prognoze periodice ale încasărilor şi plăţilor la bugetul de stat şi asigură lichiditatea acestuia;
3) elaborează şi promovează proiectul legii anuale a bugetului de stat şi raportul asupra acestui proiect, iar, în caz de necesitate, şi proiectele de legi pentru modificarea şi completarea legii anuale a bugetului de stat;
4) stabileşte metodologii pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, a proiectelor bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi a proiectelor de mijloace şi fonduri speciale;
5) analizează periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, în corelare cu indicatorii macroeconomici, şi prezintă informaţii Guvernului, cu propuneri de îmbunătăţire a acestora;
6) analizează, propune şi fundamentează cadrul legislativ în vederea contractării împrumuturilor necesare pentru acoperirea deficitului bugetar sau pentru alte acţiuni şi lucrări de interes public;
7) aprobă metodologia evidenţei contabile în cadrul instituţiilor publice;
8) exercită executarea bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat şi veniturilor fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală; asigură reflectarea exactă, transparentă şi în termen în evidenţa contabilă a operaţiunilor efectuate prin sistemul trezorerial;
9) gestionează conturile bancare ale bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, conturile de acumulare a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, conturile cu destinaţie specială, conturile trezoreriale ale instituţiilor publice finanţate de la bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;
10) gestionează resursele temporar libere ale bugetului de stat, inclusiv prin plasarea lor la depozit în cadrul sistemului bancar, în bază de concurs;
11) sintetizează indicatorii generali ai bugetului public naţional;
12) întocmeşte şi prezintă autorităţilor administrative centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale rapoarte operative privind executarea de casă a bugetelor respective;
13) contractează şi garantează împrumuturi de stat pe piaţa financiară internă şi externă, în scopul şi în limitele competenţelor stabilite prin lege, gestionează şi monitorizează datoria de stat internă şi externă a Guvernului;
14) administrează mijloacele financiare împrumutate, asigură rambursarea acestora şi achitarea dobînzilor aferente, în condiţiile legii;
15) organizează mobilizarea mijloacelor financiare prin intermediul emiterii şi plasării diferitelor instrumente financiare (hîrtii de valoare de stat, obligaţiuni sau cambii) ca surse de finanţare pentru necesităţile bugetului;
16) participă la elaborarea politicii valutar-creditare, în scopul asigurării stabilităţii monetare, prevenirii proceselor inflaţioniste, dezvoltării şi reglementării pieţei financiare şi al consolidării raporturilor acesteia cu alte elemente ale economiei de piaţă;
17) colaborează cu sectorul bancar şi nonbancar la elaborarea şi promovarea politicii de creditare a economiei naţionale;
18) participă la elaborarea politicii vamale a statului;
19) participă la elaborarea politicii şi evaluarea ofertelor în domeniul investiţiilor realizate din contul mijloacelor bugetului de stat, inclusiv ale mijloacelor şi fondurilor speciale, precum şi din surse externe;
20) participă la elaborarea actelor normative de reglementare a relaţiilor dintre partenerii politicii investiţionale, a regulilor şi metodelor de control, la expertizarea investiţiilor, la elaborarea procedurii decontărilor în construcţii capitale;
21) analizează documentele tehnico-economice şi îşi dă acordul pentru realizarea investiţiilor finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, din mijloace şi fonduri speciale şi din surse externe;
22) elaborează, aprobă şi abrogă standardele naţionale de contabilitate şi audit, alte acte normative privind evidenţa contabilă şi auditul naţional, în conformitate cu standardele internaţionale;
23) stabileşte modul de aplicare a standardelor internaţionale ce ţin de rapoartele financiare şi de audit şi interpretările acestora pentru anumite categorii de subiecţi;
24) aprobă Regulamentul privind atestarea de stat şi instruirea continuă a contabililor;
25) aprobă formulare tipizate ale evidenţei contabile şi rapoartele financiare în instituţiile publice, instrucţiunile privind aplicarea lor şi modul de întocmire a rapoartelor, stabileşte modul de ţinere a evidenţei contabile şi întocmire a rapoartelor despre executarea bugetului de stat, inclusiv a mijloacelor şi a fondurilor speciale, a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi utilizarea alocaţiilor instituţiilor bugetare;
26) contractează, cu autorizarea Guvernului, asistenţa financiară externă de stat pentru necesităţile statului;
27) elaborează, promovează şi/sau aprobă, după caz, în modul stabilit, actele normative referitoare la modul de organizare şi metodologia exercitării controlului financiar şi a reviziei privind utilizarea mijloacelor publice;
28) avizează, în mod obligatoriu, proiectele actelor normative care afectează veniturile, cheltuielile şi deficitul (excedentul) bugetului public naţional şi stabilitatea macroeconomică;
29) elaborează sau avizează proiectele de acte normative pentru aprobarea normelor şi normativelor de cheltuieli ale instituţiilor publice;
30) participă la elaborarea şi avizarea politicilor şi proiectelor actelor legislative şi normative din domeniile protecţiei sociale, ocrotirii sănătăţii, învăţămîntului, culturii, ştiinţei şi din alte ramuri;
31) colaborează cu alte autorităţi ale administraţiei publice în procesul elaborării actelor normative privind remunerarea muncii în sistemul bugetar;
32) avizează actele normative ce reglementează sistemul autorităţilor administraţiei publice şi structura organizatorică a acestora;
33) înaintează propuneri de raţionalizare a sistemului autorităţilor administraţiei publice;
34) elaborează, în comun cu ministerele interesate, propuneri de reglementare a drepturilor băneşti ale militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne privind metodologia, normele şi normativele cu caracter financiar din domeniul de activitate al organelor respective;
35) participă la elaborarea metodologiei şi a actelor normative ce reglementează asigurarea cu pensii din contul mijloacelor bugetului de stat;
36) avizează iniţiativele autorităţilor administraţiei publice de aderare a Republicii Moldova la diferite tratate şi instituţii internaţionale;
37) participă la implementarea Planului de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, precum şi la realizarea Acordului de parteneriat şi cooperare cu Uniunea Europeană;
38) elaborează sau avizează proiectele actelor normative din domeniul pieţei asigurărilor;
39) elaborează propuneri privind dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii de asigurare, supraveghează activitatea de asigurare şi garantează protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale asiguraţilor şi ale asiguratorilor;
40) reglementează activitatea de audit, conform legislaţiei în vigoare;
41) eliberează, suspendă şi retrage certificatele de calificare a auditorilor independenţi, ţine Registrul de stat al auditorilor independenţi, în modul stabilit de Minister;
42) colaborează cu organismele financiare internaţionale în domeniul politicii bugetar-fiscale;
43) exercită, în baza hotărîrilor de Guvern, calitatea de reprezentant al Republicii Moldova în organismele internaţionale cu caracter financiar;
44) negociază cu organele autorizate ale altor state încheierea acordurilor (convenţiilor) interguvernamentale pentru evitarea dublei impuneri, prevenirea evaziunii fiscale. Semnează acordurile menţionate în numele Guvernului Republicii Moldova;
45) monitorizează situaţia financiară a agenţilor economici, cu cota-parte a statului în capitalul social;
46) avizează proiectele de acte normative şi legislative ce reglementează relaţiile economico-financiare în sectorul real al economiei;
47) asigură, prin intermediul Serviciului fiscal de stat, administrarea fiscală;
48) exercită, prin organele sale de specialitate, controlul asupra:
a) eficienţei şi corectitudinii utilizării mijloacelor alocate de la bugetul de stat;
b) corectitudinii întocmirii şi executării bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale;
c) activităţii economico-financiare, integrităţii mijloacelor şi resurselor materiale, autenticităţii evidenţei contabile şi a rapoartelor ministerelor şi autorităţilor administrative centrale, ale instituţiilor bugetare, precum şi ale întreprinderilor şi organizaţiilor care utilizează mijloace publice sau al căror garant este statul, indiferent de tipurile de proprietate şi genurile de activitate;
49) depistează şi sancţionează, conform legislaţiei, încălcările prevederilor legale;
50) elaborează sau avizează proiectele actelor normative ce reglementează activitatea asociaţiilor de economii şi împrumuturi şi supraveghează activitatea în domeniul menţionat;
51) conduce activitatea Vistieriei de Stat în vederea creării rezervelor de aur, păstrării, ţinerii evidenţei şi asigurării integrităţii valorilor Fondului de stat al metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, stabileşte, în modul prevăzut de legislaţie, preţurile de achiziţie (vînzare) a metalelor preţioase şi aliajelor pentru fondul nominalizat;
52) conduce activitatea Camerei de Stat pentru Supravegherea Marcării, întocmeşte şi înaintează Guvernului spre aprobare lista serviciilor şi tarifelor pentru determinarea titlului şi marcarea articolelor din metale preţioase, pentru expertizarea metalelor preţioase şi diagnosticarea pietrelor preţioase;
53) aprobă acte normative care reglementează prelucrarea, utilizarea, păstrarea şi evidenţa metalelor preţioase şi pietrelor preţioase, precum şi colectarea, afinarea, prelucrarea resturilor şi deşeurilor ce conţin metale preţioase, coordonează activitatea de colectare şi prelucrare a resturilor şi deşeurilor ce conţin metale preţioase;
54) promovează politica de elaborare, implementare şi dezvoltare a sistemului informaţional de gestionare a finanţelor publice şi monitorizează activitatea acestuia;
55) examinează, în conformitate cu prevederile legale, petiţiile, contestaţiile, cererile de revizuire şi adresările persoanelor fizice şi juridice;
56) asigură respectarea drepturilor şi intereselor financiare ale statului în domeniile ce ţin de competenţa sa;
57) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.
6. În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul colaborează cu autorităţile administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale, asociaţiile şi organizaţiile obşteşti, organismele de specialitate internaţionale, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice.
7. Întru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Ministerul este autorizat:
1) să solicite şi să primească de la autorităţile administrative centrale şi autorităţile administraţiei publice locale, de la întreprinderi, instituţii şi organizaţii materiale necesare ce ţin de realizarea atribuţiilor sale;
2) să ceară conducătorilor şi altor persoane cu funcţii de răspundere din autorităţile şi instituţiile publice, altor beneficiari de mijloace de la buget lichidarea încălcărilor admise la executarea bugetului de stat şi a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi să verifice îndeplinirea prescripţiilor sale;
3) să suspende temporar finanţarea de la bugetul de stat a autorităţilor şi instituţiilor publice, altor beneficiari de mijloace de la buget, dacă acestea nu au prezentat materialele solicitate, nu au înlăturat, în termenele stabilite, încălcările şi neajunsurile depistate, nu au prezentat la timp rapoartele privind utilizarea mijloacelor alocate anterior, precum şi alte rapoarte obligatorii, s-au eschivat de la prezentarea altor documente şi informaţii solicitate, necesare pentru realizarea funcţiilor sale;
4) să perceapă pe cale extrajudiciară, în condiţiile legii, mijloacele alocate de la bugetul de stat sau din mijloacele şi fondurile speciale, în cazul în care acestea sînt folosite în alte scopuri decît cele preconizate;
5) să deschidă conturi bancare la Banca Naţională a Moldovei şi în alte instituţii financiare;
6) să formeze rezerva necesară de mijloace financiare pentru cheltuielile prioritare ale bugetului de stat;
7) să emită, în limitele competenţei sale, acte normative departamentale executorii pentru autorităţile administraţiei publice, persoanele juridice, indiferent de subordonarea lor departamentală, forma organizatorico-juridică şi tipul de proprietate, precum şi pentru persoane fizice;
8) să exercite orice alte drepturi stabilite prin actele normative ale Republicii Moldova.
8. Ministerul este condus de ministrul finanţelor. Ministrul finanţelor are viceminiştri, care se numesc în funcţie şi se eliberează din funcţie de către Guvern.
9. Structura organizatorică şi efectivul-limită ale Ministerului se aprobă de către Guvern.
10. Ministrul finanţelor are următoarele responsabilităţi şi obligaţiuni de bază:
1) poartă răspundere personală pentru îndeplinirea atribuţiilor Ministerului, reprezintă Ministerul în relaţiile cu terţii, precum şi cu persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate. Viceminiştrii exercită atribuţiile delegate de ministrul finanţelor. Răspunderea şi atribuţiile viceminiştrilor se stabilesc prin ordin de către ministrul finanţelor;
2) poartă răspundere personală pentru modul în care sînt utilizate mijloacele bugetare destinate asigurării activităţii Ministerului şi pentru asigurarea integrităţii mijloacelor financiare şi a bunurilor materiale ale Ministerului;
3) asigură executarea legilor, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor Parlamentului, hotărîrilor, ordonanţelor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi îndeplinirea sarcinilor ce decurg din prevederile prezentului Regulament şi din alte acte normative;
4) înaintează Guvernului propuneri privind desemnarea şefilor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Vistieriei de Stat, Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii şi Serviciului supravegherii de stat a activităţii asociaţiilor de economii şi împrumuturi ale cetăţenilor;
5) numeşte în funcţie şi eliberează din funcţie directorul general al Serviciului control financiar şi revizie, directorul Camerei de Stat pentru Supravegherea Marcării, managerul-şef al Întreprinderii de Stat "Fintehinform", persoanele cu funcţii de răspundere ale organelor subordonate, precum şi angajaţii Ministerului;
6) aprobă schema de încadrare a Trezoreriei de Stat în limita efectivului aprobat de Guvern.
11. Ministrul aprobă statele de personal ale aparatului central şi este în drept să efectueze modificări în schema de încadrare în limita structurii şi efectivului aprobate de Guvern.
12. Întru exercitarea atribuţiilor sale, ministrul finanţelor emite ordine şi indicaţii.
13. Pe lîngă ministrul finanţelor funcţionează Colegiul Ministerului. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Ministerului se aprobă prin ordinul ministrului finanţelor. Numărul membrilor şi componenţa nominală a Colegiului se aprobă de Guvern, la propunerea ministrului finanţelor.
14. În scopul examinării problemelor actuale din domeniul finanţelor şi al aplicării realizărilor ştiinţei în activitatea practică, pe lîngă Minister pot fi formate Consiliul de experţi şi Consiliul consultativ metodologic, în componenţa cărora se includ specialişti din diverse domenii ale ştiinţei economice, instituţii ştiinţifice şi colaboratori ştiinţifici, savanţi.
15. Atribuţiile, sarcinile şi responsabilităţile subdiviziunilor din aparatul central al Ministerului se stabilesc prin regulamentele de organizare şi funcţionare a acestora, aprobate de ministru.


