Direcţia Finanţare Externă şi Datorii este o subdiviziune structurală în cadrul Direcţiei Generale Datorii Publice a Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova.
Direcţia Finanţare Externă şi Datorii activează în conformitate cu Legea datoriei de stat şi garanţiilor de stat nr. 943-XIII din 18 iulie 1996, Regulamentul Ministerului Finanţelor, Regulamentul Direcţiei Generale Datorii Publice, hotărîrile, indicaţiile, ordinele Ministerului Finanţelor, alte acte normative, aprobate în modul stabilit, precum şi prevederile acordurilor internaţionale.
În cadrul Direcţiei Generale Datorii Publice Direcţia Finanţare Externă şi Datorii este responsabilă de negocierea, atragerea, gestionarea împrumuturilor de stat externe si garantate, deservirea şi rambursarea datoriei de stat externe directe si garantate, implementarea procesului de renegociere, reeşalonare, refinanţare a datoriei şi tranzacţiilor de răscumparare a datoriei.
Direcţia Finanţare Externă şi Datorii este şi compusă din doua secţii:
- Secţia managementul datoriei externe;
- Secţia managementul proiectelor investitionale si garantate.
Principalele sarcini ale Direcţiei finanţare externă şi datorii sînt următoarele:
1) Promovarea operaţiunile de re-finanţare sau re-negociere a împrumuturilor cu creditori individuali sau cu grupuri de creditori în funcţie de caz, precum şi coordonarea, participarea şi implementarea tranzacţiilor de răscumpărare, schimb financiar sau orice alt tip de compromis ce poate fi convenabil la un timp anumit conform autorizaţiei emise de către directorul Direcţiei generale şi conducerea Ministerului.
3) Examinarea şi avizarea tuturor cererilor de oferire a garanţiei Guvernului pentru împrumuturile potenţiale de la creditori străini sau titluri de stat ce trebuie plasate pe pieţele străine, precum şi fundamentarea oportunităţii şi condiţiilor de garantare a creditelor externe, participă la pregătirea proiectelor de mandat şi la negocierea Contractelor de credit şi a scrisorilor de garanţie.
4) Pregătirea solicitărilor necesare către donatorii externi sau instituţiile internaţionale pentru acordarea granturilor destinate pentru co-finanţarea unor proiecte investiţionale finanţate din împrumuturi externe, sau pentru co-finanţarea unor împrumuturi externe destinate acoperirii deficitului bugetar, şi sau pentru o fază începătoare pentru implementarea unor obiective concrete în ţară.
5) Fundamentarea nivelului contribuţiilor financiare bugetare la proiectele investiţionale conform graficelor stabilite şi în comun cu alte direcţii duce evidenţa mijloacelor financiare bugetare din care Guvernul trebuie să contribuie la finanţarea proiectelor de investiţii complementar la finanţarea străină, cît şi acelor alocate pentru fiecare buget anual.
6) Elaborarea propunerilor pe toate problemele şi chestiunile ce ţin de angajamente şi titluri de stat emise pe piaţa externă şi gestionarea acestora, acordarea garanţiei solicitate sau evidenţa celor acordate agenţilor economici, şi întocmirea rapoartelor după caz sau la solicitare.
7) Acţionează pentru recuperarea creanţelor Moldovei rezultate din acţiuni de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională derulate înainte de 1992, precum şi pregătirea şi difuzarea materialelor de lucru pentru analiza ofertelor de recuperare a creanţelor în cadrul şedinţelor Comisiei Guvernamentale.
8) Procesează plăţile efectuate pentru deservirea şi achitarea datoriei de stat externe şi verificarea corectitudinii solicitărilor de plată parvenite din partea creditorilor.
9) Participarea la elaborarea bugetului anual, prezentînd datele estimate despre deservirea datoriei şi debursările aferente angajamentelor cu privire la împrumuturi, precum şi debursările în curs de alocare din contul granturilor existente.
- Pregăteşte informaţia solicitată anual sau periodic de Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional cu privire la angajamentele aferente împrumuturilor străine noi, cît şi tranzacţiilor ce au avut loc în cadrul împrumuturilor active.
Tel pentru contact 24-22-17
e-mail: nagapii@minfin.moldova.md


